În zilele noastre, mulți părinți își doresc să crească un copil independent. Un copil independent este unul care poate lua decizii, poate rezolva probleme și poate avea grijă de el cu un ajutor minim. Nu se teme să își asume riscuri și să învețe din greșeli. El știe să-și susțină punctul de vedere și este încrezător în abilitățile sale. Există toate șansele ca un copil independent să devină un adult de succes, care se descurcă în viață.
Dar nu este întotdeauna ușor pentru părinți – unii nu știu ce strategii să aplice, unii încep dar renunță pe parcurs. Aceasta din cauză că instinctul nostru de părinți ne îndeamnă adesea să facem copiilor sarcinile să le fie cât mai ușoare (sau chiar să le facem în locul lor), să le limităm experiențele în care trebuie să depună eforturi pentru a obține ceva și în cele din urmă să-i salvăm de orice eșec.
Cu toate acestea, copilul are nevoie să fie provocat pentru a-și dezvolta abilitățile, tenacitatea, curajul și încrederea în sine necesare pentru a funcționa (în cele din urmă) în lume pe cont propriu. Este nevoie de timp, efort și încredere pentru a crește un copil independent, dar rezultatul merită toate eforturile. În afară de a-l iubi necondiționat, a-l învăța să fie o persoană puternică și independentă ar putea fi cel mai bun cadou pe care i-l poți oferi.
Iată câteva lucruri simple pe care le poți face în fiecare zi pentru a avea un copil independent:
1. Nu face în locul copilului lucrurile pe care le poate face el singur
Este atât de tentant să facem lucruri în locul copilul nostru, fie din generozitate, ca să-i arătăm că il iubim, fie pentru ca sarcina să fie îndeplinită mai repede. Dar cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să reziști acestui impuls.
Aceasta a fost o lecție greu de învățat pentru mine. Sunt o persoană care nu are prea multă răbdare, tot timpul pe fugă, așa că așteptarea ca fiul meu să se îmbrace singur părea să dureze o veșnicie! Am intervenit adesea pentru a accelera procesul, deși mi-am dat seama că avea nevoie să exerseze. Același lucru s-a întâmplat cu multe alte sarcini pe care le făcea. Eu și soțul meu eram adesea tentați să îl ajutăm in permanență sau sa facem nou lucrul respectiv pentru că aceasta însemna timp economisit.
Dar mi-am dat seama că acest lucru nu făcea decât să-l facă să se simtă mai puțin încrezător și să-l transforme într-un copil mai leneș. Așa că am făcut un pas înapoi și am decis să am mai multă răbdare. Asta nu înseamnă că nu-l ajut atunci când îmi cere ajutorul. Știu că a-l ajuta este benefic atâta timp cât văd că încearcă și nu se bazează doar pe mine să fac lucrurile în locul lui. Încă încercăm să găsim cel mai bun echilibru între a-i permite să fie independent și a-i oferi sprijinul de care are nevoie. Dar simt că ne îndreptăm în direcția cea bună.
Reține acest citat al Mariei Montessori: “Nu ajutați niciodată un copil cu o sarcină la care simte că poate reuși.”
2. Încurajează-l să facă diverse sarcini singur
Posibil acum să te întrebi: “Dacă nu ar trebui să fac pentru copilul meu lucruri pe care el este perfect capabil să le facă singur, cum mă asigur că sarcina se duce la bun sfârșit complet și corect?”. Răspunsul este: în loc să insufli involuntar un sentiment de neputință copilului prin ajutorul excesiv și când este cazul și când nu este, poți să îți faci timp pentru instruire adică să-l înveți și să-l încurajezi cum să facă singur diverse lucruri. Aceasta este una dintre cele mai importante sarcini ale unui părinte: să-l învețe pe copil cu calm ceea ce știe.
Părinții subestimează adesea acestă metodă deoarece necesită mult timp și răbdare. Poate fi nevoie de multe repetări pentru ca cel mic să înțeleagă ceva – de exemplu cum să spargă un copil un ou în aluatul de prăjituri sau cum să îndepărteze toată murdăria de pe vase.
Ideea este că, cu cat incepi mai repede acest demerrs cu atât mai bine, așa cum am detaliat și în articolul Ce sarcini și responsabilități în gospodărie poți da copiilor de 2-3 ani? Copiii de numai doi sau trei ani pot fi încurajați să facă cât mai multe lucruri singuri: să se îmbrace, să scoată rufele din mașină de spălat, să se spele pe mâini, să-și adune jucăriile etc.
3. Acordă-i încredere
De exemplu, lasă-l să se pregătească singur pentru școală – astfel îl înveți importanța gestionării timpului și a responsabilităților. Acest lucru poate însemna să își pregătească singur sandwich-ul, să își aranjeze hainele, să își umple sticla de apă, să se trezească cu propria alarmă, să își pregătească ghiozdanul în fiecare seară și multe altele.
Oferă-i copilului tău o anumită libertate atunci când consideri că este pregătit. De exemplu, în functie de vârstă, permite-i să meargă singur la plimbări cu bicicleta sau să meargă singur la locul de joacă din cartier cu prietenii. Înarmează-l și cu instrumente pentru a face față diferitelor situații, de exemplu cum să se descurce cand se pierde, cum să vorbească (sau să nu vorbească) cu străinii, cum să traverseze o stradă aglomerată sau să știe să te sune când are nevoie de ajutor. În cele din urmă, încrederea în el că va face ceea ce trebuie îi va transforma într-un copil independent.
4. Încurajează luarea deciziilor
Unul dintre primii pași în creșterea unui copil independent este încurajarea luării deciziilor. Permite-i copilului să facă alegeri cu privire la lucruri simple, cum ar fi cu ce să se îmbrace sau ce să mănânce la micul dejun. Acest lucru nu numai că încurajează independența, dar îi ajută și să înțeleagă consecințele deciziilor sale. Fiecare zi este plină de sute de alegeri. Pizza sau paste? Rochie roșie sau albastră? Bicicletă sau trotinetă?
Permițându-i copilului să facă alegeri adecvate vârstei, îi dai un sentiment de control asupra propriei vieți. Copiii au nevoie de exercițiu în a face alegeri și a cântări pro și contra. În plus, atunci când fac propriile alegeri, ei își asumă responsabilitatea acestor alegeri. Ei învață din deciziile lor proaste și nu pot da vina pe altcineva pentru ele.
Cheia este să faceți din luarea deciziilor o parte normală a rutinei familiei voastre. Nu este un joc de tipul “alegeri nelimitate” – părinții stabilesc limitele alegerilor. Dar, construindu-i intenționat oportunități de luare a deciziilor în fiecare zi, copilul se va obișnui cu ideea că trebuie sa gândească singur – nu doar acum, ci și când va fi mare. Oferirea de șanse copilului de a lua propriile decizii (și de a învăța din greșeli) este o modalitate prin care părinții îi pot arăta acestuia că preferințele, ideile, dorințele și nevoile lui sunt respectate și apreciate.
Totuși, reține că dacă un copil mic are prea multe opțiuni, se poate simți copleșit. Așadar, în loc să îl întrebi ce vrea să facă astăzi, întreabă-l dacă preferă să meargă la locul de joacă sau la o plimbare. Încearcă să oferi două sau trei opțiuni cu care te simți confortabil – acest lucru îți permite să spui “da” la orice opțiune pe care o alege el.
5. Permite greșelile
Ține cont de faptul că vor apărea greșeli. În acest caz, fii pregătit/ă să intervii pentru a-i asigura siguranța sau pentru a-l determina să se comporte la modul responsabil. Așadar, mai degrabă decât să te concentrezi asupra a ceea ce a greșit copilul, orientează-te spre a-l ajuta să își dezvolte abilitățile necesare pentru a încerca din nou în viitor, când va fi pregătit.
Este important să îi permiți copilului să facă greșeli. Greșelile sunt oportunități de învățare și creștere. În loc să îți protejezi copilul de eșecuri, învață-l cum să le gestioneze și să învețe din ele. Încurajați efortul… și sărbătoriți eșecul! Chestia aia cu perfecțiunea? Eu cred ca este supraestimată și le provoacă copiilor MULTĂ anxietate. Unii copii sunt atât de blocați în frica de eșec, încât nici măcar nu încearcă.
Să permiți celui mic să simtă disconfortul și dezamăgirea care vin odată cu propria alegere poate fi dificil. Dar făcând acest lucru îl ajuți să se dezvolte și îi poți îmbunătăți capacitatea de a face față problemelor. Este greu să îți vezi copilul luptându-se, chiar chinuindu-se. Dar dacă te concentrezi pe a-l învăța că eșecul este doar un pas înainte, îl ajuți să-și dezvolte o mentalitate de învingător, iar cu această mentalitate va fi capabili să depășească orice obstacol cu încredere și să facă alegeri mai informate în viitor.
Prin urmare, pentru a avea un copil independent, sfatul este să pui accentul pe calitatea EFORTURILOR copilului, nu neapărat pe rezultatul final. Dacă ai vazut că cel mic a studiat din greu pentru o teza și totuși nu a luat nota maximă, nu-l certa și nu-l umili – munca depusă contează. Dacă micuțul tău care învață să scape de scutece nu a reușit să ajungă la oliță6 la timp, pașii lui (la propriu) în direcția corectă sunt lăudabili.
6. Învață-l cum să economisească (și să cheltuiască) bani
Achiziționează o pușculiță precum aceasta și învață-l pe copilul tău de la o vârstă fragedă ce înseamă banii și cum să-i gestioneze. Ghidează-l și încurajează-l să economisească pentru ceva ce își dorește dar, în cele din urmă, lasă-l pe el să decidă pe ce cheltuie banii (va învăța pe pielea lui ce înseamnă să cheltuie cu nepăsare banii câștigați cu greu). Am detaliat subiectul în articolele Cum învățăm copiii despre valoarea banilor? și Cum învățăm copiii despre valoarea banilor? – partea a doua
7. Amenajează-ți spațiul cu gândul la independența copilului
Modul în care îți organizezi spațiul va avea un impact asupra capacității copilului tău de deveni un copil independent. Este cel mic în stare să ajungă la farfuria, canița și tacâmurile sale? Ai la îndemână un coș în care copilul să-și pună hainele murdare? Are copilul un înălțător pe care să îl folosească pentru a avea acces la chiuvetă, săpun și wc?
Gândește-te la modalitățile prin care poți crește șansele ca cel mic să poată face ceva singur. De exemplu, ai putea folosi un raft mai jos pentru jucării sau cărți (precum acesta) astfel încât acestea să-i fie mai ușor accesibile. Păstrează un scăunel în bucătărie pentru a-și putea lua lucruri din frigider sau din cămară fără ajutor.
Un instrument extraordinar de util pentru ca cel mic să aibă acces la diversele activități din bucătărie (și nu numai) este acest turn de ajutor (learning tower).
8. Rezistă tentației de a-ți distra copilul tot timpul
În calitate de părinți, suntem uneori tentați să ne distrăm copiii în fiecare moment și să îl împiedicăm să se plictisească. Dar adevărul este că știința arată că plictiseala este bună pentru copii. Copiii trebuie să învețe să își găsească propriile modalități de a se distra și de a-și petrece timpul. Acest lucru le permite să își dezvolte creativitatea și să devină mai independenți.
De asemenea, rezistă tentației de a-i cumpăra tone de jucării. Cercetările arată că a avea mai puține jucării este un lucru benefic pentru copil. Îl ajută să se concentreze mai bine pe ceea ce face și să nu se bazeze pe adulți pentru a-i oferi tot timpul opțiuni de divertisment. Am detaliat în articolul Copilul tău are prea multe jucării?
În concluzie, creșterea unui copil independent este o sarcină plină de satisfacții, dar provocatoare. Necesită răbdare, consecvență și multă dragoste. Dar rezultatul final merită! Un copil independent este un viitor adult puternic și de succes, care este pregătit să navigheze prin complexitatea vieții. Așadar, îți propun să începi de astăzi să cultivi independența copilului tău!
Dacă acest articol ți-a plăcut, nu uita să dai follow paginii mele de Facebook. Pentru a fi la curent cu publicarea altor articole, înscrie-te în grupul de Facebook Activități distractive și educative pentru copii