Anxietatea copiilor în prima zi de grădiniță este de înțeles. Imaginați-vă cum trebuie să fie să părăsești brusc confortul și fețele familiare de acasă și să fii aruncat într-un mediu nou în care totul este diferit și nu cunoști pe nimeni. Pentru multi copilași, prima zi de grădiniță este prima ocazie când sunt nevoiți să rămână o perioadă mai lungă de timp fără mami sau tati. Nu este de mirare că primele câteva zile de grădiniță vor fi pline de lacrimi.
Pentru copii, o sursă de anxietate legată de prima zi de grădiniță este faptul că nu au absolut nicio idee la ce să se aștepte. Grădinița aduce schimbări semnificative în viața lor. Pentru unii, este prima dată când intră într-un mediu structurat – o sală mare, plină de persoane necunoscute. Reacțiile copiilor la aceste schimbări variază. Unii sunt entuziasmați de noile experiențe, în timp ce unii întâmpină dificultăți în adaptare și devin introvertiți, anxioși sau se îmbolnăvesc.
Iată câteva sfaturi utile pe care le poți urma pentru a face prima zi de grădiniță cât mai ușoară:
#1 Vorbește copilului din timp despre grădiniță
Povestește-i cu cateva luni înainte de faptul că, atunci când copilașii cresc și nu mai sunt bebeluși, merg la grădiniță. Povestește-i despre jocurile pe care le va juca, despre faptul că acolo sunt multe jucării, că va întâlni mulți copii și că își va face prieteni. Dar mai ales asigură-l că tu sau soțul/soția ta veți fi întotdeauna acolo să îl luați la sfârșitul zilei.
#2 Faceți cunoștință din timp cu educatoarea și cu grădinița
Dacă există posibilitatea, vizitați grădinița înainte de începerea anului școlar. Du-ți copilul prin grădiniță, inclusiv prin curte și arată-i diferitele activități pe care le va face în fiecare zi, astfel încât locul să nu-i fie complet nou. Spune-i și numele grădiniței din timp, ca să se obișnuiască. Mai mult, ori de câte ori treceți pe lângă grădiniță, arată-i-o copilului.
Este foarte util de asemenea să faci cunoștință copilului cu educatoarea înainte de a începe grădinița. Arată-i copilului că educatoarea este o persoană pe care o placi și în care ai încredere – astfel, îi va fi mai ușor să formeze un atașament față de ea.
#3 Păstrează-ți o mentalitate pozitivă
Copilul va lua exemplu de la tine, așa că fii calm/ă și încrezător/încrezătoare că totul va merge bine. Nu-l întreba de prea multe ori dacă îi este frică – acest lucru i-ar putea face și mai temător. Iar dacă pare anxios în zilele premergătoare inceperii grădiniței, asigură-l că totul va fi bine și că ești aproape dacă are nevoie de tine.
#4 Jocuri de rol
Jocul de rol cu animale de pluș îl poate ajuta pe copil să se obișnuiască cu ideea că te va părăsi, dar că te vei întoarce. De exemplu, ursulețul lui de pluș merge la grădi cu alți prieteni blănoși, iar mami-urs pleacă și se întoarce, timp în care animaluțele au cântat cântecele și s-au jucat.
#5 Citește-i cărți
Cărțile care descriu ce se întâmplă la grădiniță, precum și care validează sentimentele copilului in primele zile de grădiniță, îl pot ajuta la calmarea anxietății. Aceste cărți îi oferă copilului un fel de simulare de grădiniță în confortul casei, unde se simte în siguranță. În articolul 5 cărți utile pentru adaptarea la grădiniță a copiilor vei găsi recomandări de lectură pe acest subiect.
Mai jos doar un exemplu:
“E timpul să mergi la grădiniță” de Anna Sojka este o carte vindecatoare. Într-un mod discret, ea liniștește temerile celor mici legate de această nouă etapă a vieții și-i ajută pe părinții lor să facă față cu brio peripețiilor prin care vor trece micuții. Vă veți convinge, citind cartea, că grădinița este un loc plin de surprize plăcute și noi prietenii. Cartea o puteți cumpăra de aici
Indiferent cât de mult v-ați pregătit, copilașul va fi inevitabil plin de lacrimi în prima zi. Iată ce să faci ca plecarea să fie puțin mai ușoară.
#6 Creați un ritual de despărțire
O rutină de rămas bun oferă confort și familiaritate, astfel încât copilul să știe ce urmează. Ritualul poate consta în orice decizi împreună cu copilul, cum ar fi o îmbrățișare specială sau o strângere de mână urmată de un „Ne vedem mai târziu, puiuțule!” După ce v-ați luat rămas bun, cel mai bine este să pleci, astfel încât copilul să nu fie preocupat de prezența ta. O scenă lungă de rămas bun ar putea servi doar la întărirea sentimentului de anxietate al copilului.
#7 Gestionarea lacrimilor
În primul rând, fii pregătită pentru câteva lacrimi. Este un scenariu care se întâmplă peste tot la grădinițe. Un copil care țipă, se agață de picioarele mamei sau ale tatălui și refuză să se ducă în clasă. Relaxați-vă. Este ceva normal. Copiilor de această vârstă le plac situațiile familiare, așa că atunci când sunt puși într-o situație nouă, este normal să intre puțin în panică.
În orice caz, plânsul copiilor în prima zi de grădiniță nu este o noutate pentru o educatoare. Probabil că te va încuraja să pleci. Va fi unul din cele mai grele lucru pe care le-ai făcut vreodată, dar funcționează. În majoritatea cazurilor, copilul nu va mai plânge în cinci minute de la plecarea părintelui. Dacă educatoarea nu reușește să îți calmeze copilul, te va contacta.
#8 Plecarea este cea mai grea parte
Când vine vorba de a-ți lăsa pentru prima dată copilul în grădiniță, există câteva aspecte care ar putea face separarea mai dificilă:
- nu îți scoate copilul din sală, odată intrat. Acest lucru face ca aducerea lui înapoi să fie mult mai dificilă.
- ar putea fi tentant, dar nu te furișa afară când îți vezi copilul implicat într-o activitate. Copilul trebuie să învețe că grădinița este un loc în care merge fără mami și tati și că a spune la revedere face parte din proces.
- nu întreba copilul dacă este de acord să pleci – evident că va spune nu 🙂
- nu fă promisiuni de genul: „Dacă rămâi la grădiniță, îți cumpăr înghețată când vin să te iau”. Acest lucru poate crea o legătură nefirească între grădiniță și recompense.
#9 Lasă copilul să-și aducă aducă jucaria preferată
O mică amintire de acasă (de exemplu o păpușă sau un animal de pluș) îi poate calma anxietatea de separare și îi poate oferi un sentiment de siguranță copilului aflat într-un mediu necunoscut.
#10 Nu face niciodată comparații
Nu iți pedepsi copilul spunându-i: “Matei nu plânge când mama lui pleacă”. Validarea sentimentelelor copilului este cel mai bun mod de a-i face tranziția la grădiniță cât mai lină posibil.
#11 Amintește-i că întotdeauna te vei întoarce după el/ea
Când îi iei în brațe la sfârșitul zilei, amintește-i că te-ai întors așa cum ai spus că vei face.
Dar iată cel mai important lucru pe care trebuie să îl reții: copilul tău se va adapta în cele din urmă la grădiniță! S-ar putea ca unii copii să aibă nevoie de mai mult timp decât alții, dar adevărul este că se va întâmpla, mai ales dacă reacționezi cu înțelegere și răbdare.
Dacă aceste sfaturi despre cum să abordezi prima zi de grădiniță ți-au fost utile, nu uita să dai follow paginii mele de Facebook @mamicidestepte