Parenting

12 metode de a motiva copilul să te ajute la treburile casnice

Faptul că cei mici au anumite sarcini în gospodărie îi ajută să își dezvolte independența și responsabilitatea. Îi învață să comunice, să coopereze și să lucreze în echipă, să fie mai organizați și să-și gestioneze mai bine timpul. Și nu în ultimă instanță îi pregătește pentru a deveni niște adulți capabili să se descurce și să aibă grijă de ei înșiși atunci când va veni momentul să se mute la casa lor.

Este bine ca cei mici să fie implicați de la cea mai fragedă vârstă în treburile casnice și să ajute în familie. Chiar dacă de multe ori nu sunt încântați că primesc sarcini, pe măsură ce le finalizează se vor bucura de reușită și vor învăța că atunci când lucrurile sunt duse la bun sfârșit toată familia are de câștigat, inclusiv mai mult timp pentru a face lucruri distractive împreună.

Mulți dintre noi atunci când am fost copiii am prestat diverse „munci”  în gospodărie fiind presați de stilul de parenting specific acelor vremuri. Dacă tata sau mama (care era personajul mai sever) îți spunea să faci un lucru, îl făceai nu pentru că voiai sa ajuți, ci pentru că era musai.

 Timpul a trecut și stilul de parenting (a multora) s-a schimbat. În spiritul respectului cu care îți tratezi în general copilul, să îi impui diverse munci nu este o abordare corectă.

În primul rând, nu te aștepta să ai un copil motivat peste noapte. Nu te aștepta că dacă îi spui: „copile, de mâine tu duci gunoiul”, de a doua zi cel mic chiar să facă  acest lucru. Este nevoie de timp ca să îi arăți și timp ca el să învețe. Dar să știi că merită acel timp!

Chiar dacă nu sunt soluții magice, ideile de mai jos te pot ajuta în a motiva copilul să te ajute la treburile casnice (cel puțin pe mine m-au ajutat):

1. Fă lucruri prin casă de față cu copilul și încurajează-l să te observe

Într-o primă fază asigură-te că este și el de față atunci când aspiri, ștergi praful, dai cu mopul etc. La fel ca și în multe alte chestiuni legate de creșterea și educarea copiilor, și în acest domeniu tu trebuie să fii exemplul, modelul lui. Cu timpul, copilul va încerca să-ți copieze comportamentul, mai ales dacă ai grijă să prezinți totul într-o manieră favorabilă, distractivă.

2. Explică-i de ce trebuie făcute treburile casnice

Indiferent ce vârstă are copilul, șansele sunt mai mari ca el sa facă ceva dacă i se explica motivele. Fă-ți puțin timp și explică-i copilului într-o manieră simplă, adaptată vârstei și interesantă, de ce trebuie făcute anumite sarcini. Implică copiii mai mari într-o conversație de genul: „tu ce crezi, ce se poate întâmpla dacă nu spălăm niciodată geamurile?”. Sau „ce crezi că se va întâmpla dacă hainele nu sunt spălate?”

3. Roagă copilul să te ajute

Fă-ți timp și răbdare să lași copilul să te ajute. Știu că de multe ori ai prefera să te lipsești de asemenea „ajutor” însă doar așa învăță să facă diverse lucruri, făcându-le la început împreună cu tine. Fii creativă și găsește moduri în care îl poți implica în ce faci. De exemplu când ștergi praful dă-i și ei/lui o cârpă să șteargă suprafețe la care ajunge, cum ar fi mânerele ușilor sau propria măsuță.

metode de a motiva copilul să te ajute

4. Începe devreme

Fii încrezătoare și începe să dai copilului diverse sarcini și responsabilități cât mai devreme, preferabil de la vârsta de 2-3 ani. La aceasta vârstă copiii percep totul ca o joacă si sunt foarte dispuși să ajute. Mai multe am detaliat în articolul Ce sarcini și responsabilități în gospodărie putem da copiilor de 2-3 ani?

De multe ori nu realizăm cât de multe pot face copiii mici și îi subestimăm. Însă nu avea mari așteptări de la ei la aceasta vârstă. Cu timpul, fiind invațați de mici și intrându-le în rutină, va fi mult mai ușor să îi implici în diverse treburi în gospodărie.

Foarte util pentru copiii mici este turnul de ajutor (learning tower), un tip de mobilier Montessori conceput pentru a ajuta copiii să participe la activitățile din bucătărie. Această platformă reglabilă pe înălțime este concepută pentru ca cei mici să ajunga la blat sau chiuvetă și să fie implicați în activități încă de la o vârstă fragedă. Îl poți cumpăra de aici

5. Alege sarcini adaptate vârstei

Este important să nu dai copilului sarcini pe care nu le poate gestiona din cauza capacităților fizice limitate. De aceea, trebuie să îi dai doar sarcini adecvate vârstei. De asemenea, sfatul este să nu diferențiezi sarcinile pentru fete de cele pentru băieți. Deci nu neapărat fetele trebuie să spele vasele iar băieții să adune frunzele din curte, de exemplu.

Pe măsură ce copilul crește, dă-i și tu responsabilități din ce în ce mai complexe. Poți să amesteci la un anumit interval sarcinile membrilor familiei, astfel încât să nu se plictisească. De exemplu, dacă într-o săptămână este responsabilitatea unui copil să hrănească câinele,  săptămâna viitoare va fi responsabilitatea celuilalt copil sau a părinților.

6. Arată-i cum trebuie făcută sarcina respectivă împărțind-o în mai multe sarcini mai mici

Aceasta este una din cele mai bune metode de a motiva copilul.

Să nu presupui că dacă te-a observat înseamnă că neapărat copilul te va copia perfect, știind să facă lucrul respectiv. Împarte o sarcină în mai multe sarcini pe care să le poată gestiona. Arată-i cum trebuie făcut fiecare pas. Acest lucru îl va ține concentrat și motivat să duca un lucru la bun sfârșit.

De exemplu dacă ștergi geamurile, arată-i cum să țină cârpa, cum să țină flaconul cu soluție, cum să aplice soluția pe geam și cum să șteargă. După care dă-te în spate și lasă copilul să facă lucrul respectiv.

Copiii, în special cei mici, se simt copleșiți și demotivați dacă le dai sarcini complexe, ca de exemplu ”fă ordine la tine în cameră”. Însă dacă spui copilului să înceapă cu adunatul jucăriilor de pe jos, cu adunatul cărților, după aceea al hainelor și la final să dea cu aspiratorul, șansele sunt mult mai mari să vezi ceva finalizat.

7. Ține cont de dispoziția în care se află copilul

Dacă copilul este în mijlocul unui joc palpitant, probabil că nu este cel mai bun moment să-i spui: „acum trebuie să dai cu mopul”.  Mai bine spune-i „după ce termini jocul, te rog să dai cu mopul”. Respectă-l și ține de asemenea cont și de starea lui fizică, de exemplu poate îi este foame sau poate îl doare capul.

8. Pentru a motiva copilul, dă-i opțiuni

Pe cât posibil și dacă nu vorbim de sarcini foarte urgente, lasă copilului posibilitatea de a alege dintr-o listă de sarcini. În acest fel îl motivezi și îi dai sentimentul că are controlul asupra situației.

9. Fă treburile casnice să fie distractive!

Copiii pot fi mult mai ușor motivați să facă ceva dacă găsesc un element de distracție în acel lucru. Sunt multe modalități de a face asta – pune muzică, dansați, cântați, jucați cu copiii mici diverse jocuri de rol, etc.

10. Nu-l cicăli și nu critica încontinuu

Copilul, în special cel mic, nu este perfect în îndeplinirea sarcinilor casnice, trebuie să accepți asta. Îi vor trebui mulți ani până să ajungă să facă lucrurile așa cum le faci tu. Atâta timp cât vezi că cel mic se străduiește și depune toate eforturile să facă un lucru de calitate, apreciază asta și nu-l tot critica la fiecare pas.

11. Mulțumește-i la modul sincer pentru ajutor

După ce a terminat treaba, mulțumește copilului și spune-i că apreciezi faptul că este de ajutor pentru familie. Faptul că se simte apreciat îl va motiva să continue să te ajute.

12. Oferă-i o recompensă

Dacă alte metode a de motiva copilul au eșuat, încearcă varianta recompenselor. De exemplu organizează o activitate distractivă în familie (ieșire în parc, ieșire la o piscină etc) dacă sarcina respectivă este finalizată. Sau permiteți-i copilului să se uite mai mult decât de obicei la TV sau să se joace mai mult pe calculator. În ce privește oferirea de bani, părerile sunt foarte împărțite atât între părinți cât și între specialiști.  În orice caz, părerea mea este că, dacă alegi să oferi copilului bani, nu ar trebui să-l recompensezi pentru sarcini de rutină, pe care trebuie oricum să le facă, gen să-și țină camera ordonată, să curețe dacă a murdărit ceva etc. Iar recompensele să fie păstrate pentru sarcini mai deosebite, mai de excepție. Atenție la capcana recompenselor! Copiii ar putea deveni dependenți de ele.

A motiva copilul să te ajute în gospodărie nu este un lucru ușor. Pentru copil, este un proces de învățare continuă. Iar pentru tine este o probă de răbdare și perseverență. Însă peste ani când vei vedea persoana independentă și responsabilă în care s-a transformat copilul tău, vei realiza că toate eforturile nu au fost în zadar.

Dacă acest aericol v-a plăcut, nu uitați să dați follow paginii mele de Facebook 🙂

Pentru a fi la curent cu publicarea altor articole, înscrie-te în grupul de Facebook Activități distractive și educative pentru copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *