Înainte de a deveni mamă, aveam idei destul de clare despre cum o să-mi cresc copilul. În imaginația mea, până după 2-3 ani nu o să-mi las copilul să se uite la TV, el va fi hrănit doar cu mâncare făcută în casă cu ingrediente bio iar dulciuri aproape deloc. Iar mai ales, eu voi fi cea mai calmă și mai răbdătoare mămică din lume, care aplică tot ce a citit în cărțile de parenting. Că doar… ce poate fi așa de greu să crești un copil?
După care… am născut 🙂 În lunile care au urmat am început să realizez cât de naivă puteam fi înainte. Am realizat prăpastia imensă între realitate și ceea ce îmi imaginasem. Voiam în continuare să fiu mămica perfecta, nu mă înțelegeți greșit, însă în același timp voiam și să-mi păstrez sănătatea mentală. Așa că am început treptat să mai flexibilizez anumite principii pe care le-am avut. Să mai fac câte-o excepție. Să-mi mai permit câte-o derogare de la niște reguli rigide pe care eu însămi mi le-am fixat. Și dintr-o dată creșterea copilului a început să nu mi se mai pară așa de grea cum părea la prima vedere.
Articolul acesta nu este despre cum să fii mămica perfectă. Pentru că eu cred în continuare că mămicile perfecte există doar în cărți. Articolul este unul realist și sincer despre o mămică care își iubește enorm copilul și ar face orice ca să-i fie lui bine. Dar în același timp, despre o mamă care încearcă și să se bucure de această perioadă deosebită din viața ei și sa o trăiască cu zâmbetul pe buze. Așa că, dacă unele dintre cititoare se așteaptă la sfaturi despre cum să fii mămica perfectă, ar fi bine să nu mai citească mai departe, nu-i nicio supărare. Oricum, probabil vor fi oripilate de ceea ce vor citi 🙂
Deci…care sunt lucrurile pe care, înainte de a deveni mamă, credeam că nu o să-mi las copilul să le facă niciodată?
1. Copilul meu nu va folosi o suzetă
Suzeta nu era pe lista mea inițială de cumpărături pentru bebe. Ce citisem inițial pe site-urile cu mămici perfecte? Că suzeta strica dinții, că în general suzeta este o oroare care nu are de-a face cu parenting-ul modern. Daaa, și am mai citit că trebuie să-l înveți pe bebe să se pună singur la somn, astfel încât nu ar mai fi necesara suzeta. Acum cred că genul acesta de sfaturi le pot da doar niște persoane care nu au copiii. În realitate, este enorm de greu spre imposibil să înveți bebelușii să adoarmă singuri.
Despre argumentele pro și contra suzetei am scris în articolul “Ar trebui să dau bebelușului o suzetă? Argumente pro și contra suzetei“. Din câte am citit eu, nu există argumente solide care să demonstreze ceva serios împotriva suzetei.
Eu am început să o ofer copilului din disperare, că altfel nu adormea. Iar metoda cu legănatul în brațe până adoarme nu am vrut să o aplic. Pentru mine, suzeta a fost un life saver. Am folosit-o cu moderație, nu am abuzat de ea, bebe nu a fost non-stop cu ea în gură. În schimb l-a ajutat să se liniștească și să adoarmă. La 5 luni dormea toată noaptea fără pauze. S-a dezvățat singur de suzetă pe la 2 ani și ceva.
2. Copilul meu nu va mai folosi scutece după vârsta de 2 ani
Am citit despre diverse metode de antrenament la oliță (potty training) iar majoritatea făceau referire la vârsta de 2 ani ca un fel de limită pentru renunțarea la pamperși. Cumva îți induceau ideea că după 2 ani ar fi penibil pentru copil să mai poarte scutece. Problema însă era că majoritatea acestor metode minune mi-au părut nenaturale, oarecum forțate. De exemplu metoda care îți promitea că te scapă de scutece în 3 zile, timp în care trebuie să-l lași pe copil în chiloți 3 zile… să facă pe unde îl apucă. Tare, nu?
Nu am vrut să aplic nicio metodă minune și bine am făcut. Toate au venit la timpul lor, când a fost pregătit copilul. Renunțarea la scutece pentru noi a fost foarte ușoară și s-a întâmplat în jurul vârstei de 3 ani. Băiețelul era suficient de mare la 3 ani încât să realizeze el singur ca nu este ok să mai poarte pamperși.
3. Copilul meu nu va dormi niciodată cu noi în pat
Acesta este un principiu de care chiar m-am ținut o perioadă destul de mare de timp, cam până la vârsta de 7-8 luni. Eram conștientă de riscurile co-sleeping-ului pentru un nou-născut și de aceea el a dormit în pătuțul lui, amplasat în aceeași cameră cu noi. Însă pe la 7 luni a început să escaladeze gratiile pătuțului, nemaifiind sigur aranjamentul. Așa că am demontat gratiile pătuțului pe una din laturi și l-am lipit de patul nostru. În acest fel, chiar dacă teoretic doarme în pătuțul lui, practic se mai strecoară la noi în pat din când în când. Dar fără să exagereze 🙂
Adevărul este că îmi face plăcere să il simt aproape, apreciez fiecare moment în care se cuibărește lângă mine și sunt convinsă că peste ani voi duce dorul acestor momente.
4. Copilul meu nu va mânca dulciuri
Ce chestie iresponsabilă pentru un părinte, să dea copilului dulciuri! Obezitate, carii, E-uri și câte și mai câte! Da, m-am ținut foarte strict și de acest principiu până a împlinit copilul un an, pentru că într-adevăr a da unui bebeluș zahăr este o mare prostie. Ulterior am început să introduc foarte puțin zahăr în preparate de genul orez cu lapte sau brioșe. Din propriile torturi când a împlinit un an și doi ani nu i-am dat să guste, chiar dacă toată lumea l-a compătimit pe săracul copil.
După doi ani a început să primească ciocolată (din aceea pentru copii) și ouă de ciocolată de la bunici iar eu am văzut scânteia de fericire din ochișorii lui. Au început aniversările la gradiniță, unde copiii aduceau evident torturi.
Treptat treptat și acest principiu l-am abandonat în mare măsură. Spun în mare măsură nu total pentru că in continuare avem grijă la cantități. La fel ca și în celelalte aspecte atinse de mine în acest articol, și la subiectul dulciuri eu zic că este importantă cumpătarea, moderația. Copilul meu știe că poate primi dulciuri, dar „cu porția”, obișnuindu-se cu ideea.
5. Copilul meu nu mă va întrerupe când vorbesc
În mintea mea dinainte de a naște, copilul meu de 2-3 ani va fi așa de manierat încât nu mă va întrerupe când vorbesc. Vom vorbi pe rând 🙂 Adevărul este că înainte de a-l avea pe al meu, nu am avut de-a face cu copii mici. Iar în naivitatea mea credeam că tot ce citesc în cărți se poate aplica.
De fapt, copiii mici sunt foarte mari fani în a întrerupe adulții când vorbesc. Constat de multe ori că nu pot termina o propoziție mai lungă fără a fi întreruptă. De asemenea, băiețelului meu îi place foarte mult să facă gălăgie și prostii când mami lucrează în telemuncă și are ceva urgent de făcut sau este într-o ședință online. Solicită atenție, știu!
Oricât am citit (credeți-mă că am citit mult) nu am reușit să găsesc o metodă eficientă de a convinge copilul sa nu mai întrerupă adulții când vorbesc. Daca ați găsit voi, va rog sa o împărtășiti 🙂
6. Copilul meu nu se va uita (mult) la televizor sau la tabletă
Acesta este un principiu la care am ținut foarte mult și țin în continuare. Îmi doream însă ca cel puțin până la 2-3 ani copilul să nu se uite la televizor aproape deloc. Citisem și eram conștientă (fiind și acum) despre cât de nocive sunt ecranele în dezvoltarea mentală a copiilor. Dar din nou, m-a izbit diferența dintre realitate și teorie. Când copilul avea un an a venit pandemia, am stat în casă cu săptămânile, începând să cedez.
Ce poți face cu un copil agitat în casă o zi întreagă? Te joci, faci activități, îi citești… Ok, asta durează câteva ore. Ieșiți afară când permite vremea. Iar în rest? Restul orelor? Credeți-mă ca eu chiar mă joc cu copilul și chiar facem activități împreună.
- Îți va plăcea și articolul 5 Mituri despre timpul petrecut de copii în fața ecranelor. Ce spune cu adevărat știința
Dar sunt momente când ai obosit. Când ai nevoie de o pauză. Când efectiv îți pierzi răbdarea. Când trebuie să lucrezi în telemuncă cu copilul acasă. Când ieșiți împreună la un restaurant și vrei să mănânci, să nu alergi după copil în toate direcțiile.
Cu măsură, recunosc că îl las să se uite la televizor și la tabletă. Sub monitorizare evident, în sensul că se uită la programe potrivite vârstei. Iar pe tabletă am pus control parental, putând folosi doar anumite aplicații. I-am adus pe tabletă aplicații educative (de învățat numere, forme, puzzle-uri etc) precum și Netflix (i-am făcut profil de copii).
7. Copilul meu nu va sări pe canapea (sau pat)
Copiii mici au un obicei foarte enervant și în același timp periculos: să sară și să se cațăre pe mobilă. În special copilului meu îi place să sară pe pat sau pe colțar, așa ca pe trambulină. Credeam înainte că este un obicei al copiilor cărora nu li s-au impus limite și că tot ce trebuie să faci este să îi spui de câteva ori pe un ton ferm că nu-i ok să sară pe mobilă. Iar el chiar așa va face. Altă naivitate 🙂
Eu nu reușesc nicicum să-mi fac copilul să nu mai sară. Am încercat să-i distrag atenția spre o altă activitate, să-i ofer alternative sau să-i explic cât este de periculos. Degeaba! Cea mai buna variantă ar fi să-i cumpăr o trambulină însă nu avem spațiu suficient.
Am ajuns să mă obișnuiesc cu ideea că este un obicei pe care toți copiii la o anumită vârstă îl au și să accept că este o fază pe care până la urmă o va depăși. Încercăm să ieșim cât de mult putem afară să-și consume energia, atunci când condițiile meteo permit.
8. Nu-i voi permite niciodată copilului un comportament nepotrivit
Am fost deseori martora unor crize de nervi cu urlete și trântit pe jos, în magazine de exemplu, crize făcute de copiii mici. Singurul lucru la care mă puteam gândi era că părinții aceia nu erau în stare să-și educe copilul.
Câțiva ani mai târziu sunt și eu în situația acelor părinți, având de-a face cu tantrum-uri în public când mi-e lumea mai dragă, pentru motive unul mai stupid decât altul. De exemplu, că nu-i găsesc acadeaua preferata în ditamai hipermarketul. Adică…eu de fapt găsisem o acadea, însă era verde iar el o dorea pe cea roșie 🙂 Și oricât încercam să o prezint pe cea verde ca fiind cea mai bună acadea din lume, având gust de lubeniță (unul din fructele lui preferate), totuși criza de nervi nu am putut-o nicicum opri. Se uita lumea la noi ca la circ…
Ce am învățat eu în aceasta perioadă? Că anumite comportamente „nepotrivite” sunt de fapt cât se poate de normale din punct de vedere al stadiului de dezvoltare al unui copil mic și că oricât m-aș strădui să le evit, este imposibil. Prin urmare am învățat să ignor privirile critice ale celor care păreau că mă judecă, în realitate habar neavând despre educarea copiilor.
Acestea ar fi principalele lucruri pe care, înainte de a deveni mamă, credeam că niciodată nu o să-mi las copilul să le facă. Ce vă sfătuiesc? Să vă urmați instinctul și să faceți ce credeți voi că este mai bine pentru familia voastră. Să nu fiți rigizi în aplicarea unor principii care poate nu vi se potrivesc. Urmați-vă inima si bucurați-vă cât de mult puteți de această perioadă minunată!
Dacă acest articol ți-a plăcut, nu uita să dai follow paginii mele de Facebook @mamicidestepte. Pentru a fi la curent cu publicarea altor articole, înscrie-te în grupul de Facebook Activități distractive și educative pentru copii
