Activități copii

Activități educative de iarnă – fișe printabile GRATUITE

Băiețelul meu iubește să facă activități! Și educatoarea s-a amuzat, când i-a intrebat pe copii ce le place să facă, al meu a răspuns “Să fac activități!” 🙂 Adevărul este că încă de la 2 ani i-am luat numeroase cărți cu activități pe care le devorează de îndată ce ajungem acasă. La un moment dat m-am hotărât să îi fac eu cărțile (niște fișe printabile mai exact), cu activitățile de care se simte el atras, adaptate sezonului în care ne aflăm. Cum suntem în sezonul în care vremea ne permite mai puțin să ieșim afară, am creat niște fișe cu activități educative de iarnă.

Acestea sunt potrivite zic eu pentru 4-5 ani, poate chiar mai repede. Folosindu-le, copilul exersează într-o manieră atractivă cifrele, corespondența între cifră și numărul de obiecte dintr-o mulțime, pre-scrierea și coloratul. De asemenea, îmi plac aceste activități deoarece dezvoltă logica.

Cum folosiți aceste fișe cu activități educative de iarnă? Pur și simplu le descărcați gratuit (click dreapta pe imagine si Save as), le imprimați preferabil la o imprimantă color și le dați copilului împreună cu niște creioane sau carioci. Descărcarea gratuită este pentru uzul vostru propriu (nu comercial).

Activități educative de iarnă

#1 Activitate de pre-scriere

activități educative de iarnă

Activitățile de pre-scriere sunt utile pentru exersarea motricității fine pentru pregătirea scrierii. Copilul va trebui să traseze pe liniile punctate drumul micului pinguin până la mămica lui, etc.

#2 Ce urmează în șir?

activități educative de iarnă

Copilul va trebui să-și folosească logica pentru a deduce care din simbolurile din partea de jos a paginii se potrivește în fiecare șir. De exemplu, în primul șir va urma pinguinul îmbrăcat in roșu.

#3 Activitate de colorare

activități educative de iarnă

#4 Caută și numără

activități educative de iarnă

Cel mic își va exersa atenția căutând și numărând simbolurile din chenarul de la baza paginii. Cifra respectivă va trebui să o scrie în pătrățelul din dreptul fiecărui simbol.

#5 Labirint

activități educative de iarnă

Ajută-l pe copilul eschimos să-și găsească drumul până la casa lui!

#6 Găsește umbra

activități educative de iarnă

Copilul va trebui să traseze o linie între fiecare obiect și umbra sa.

Mai sunt încă 8 pagini pe care le-am postat în grupul de Facebook Activități distractive și educative pentru copii, în care te invit să te înscrii.

Îți vor plăcea și articolele:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *